Ce-si genereaza omul cu organismul lui, COLAGEN bun se numeste

Beauty CultureLiving Art
Ana Morodan
20 March 2020 / By / 20 Comments

Nu cred că va veni Apocalipsa cu acest COVID-19, dar, dacă ar fi să vină, pe mine m-ar prinde mai fermecătoare ca niciodată. Evident, femecătoare prin vreun buncăr în care a doua mea mare dramă ar fi că nu am suficiente surse de lumină să îmi văd puținele bijuterii pe care am apucat să le iau cu mine. Prima ar fi, evident, Apocalipsa însăși.

Dar să revenim la lucrurile importante și anume de ce mă simt mai fermecătoare ca niciodată. Așa cum de multiple ori v-am arătat, de mai bine de patru luni folosesc produsele BioSil, iar rezultatele mi se par absolut fantastice. 

 

Ana_Morodan_BioSil 

O  să încep cu amputarea, deși, aparent, nu ar avea nicio legătură cu o linie de produse care îți ajută organismul să își producă propriul colagen. Ei bine are, pentru că atunci când eu, inteligenta secolului, am reușit să îmi smulg o bucată de deget mutând o masă (o masăăăăăăă!) am fost foarte norocoasă, pentru că foloseam deja BioSil. Acesta m-a ajutat la regenearea țesutului după operație, dar și la refacerea țesutului din interior pentru ca BioSil crește densitatea minerală osoasă cu 2% în plus față de combinatia simpla Calciu + Vit D. Mai mult, a ușurat, pur și simplu, procesul prin care bucata desprinsă s-a lipit la loc. Evident, asta, în primul rând măiestriei medicului, dar BioSil-ul a fost un plus pentru ca mai mult colagen determină o microcirculație mai bună. Cu cât este mai bună microcirculația, cu atât pielea se regenereaza mai repede, este mai elastica si are un aspect mai sanatos.

 

Un alt avantaj pe care l-am avut, inconștient, în momentul accidentului a fost posibil datorită faptului că BioSil duce la sanatatea unghiilor, iar faptul că am avut unghia tare si puternica a împiedicat masa să-mi secționeze complet falanga. Unghia a învins masa, adică. Bine, veți spune că eu port mereu unghii false, dar, ca în toate domeniile și situațiile, ceea ce e pe dedesubt contează la fel de mult ca amabalajul. În fine, ceea ce vreau eu să transmit, dar mă știți că par mereu nevorbită, e că acest colagen pe care noi îl producem singuri cu ajutorul BioSil ajută și la sănătatea articulațiilor și a oaselor.

 

Ana_Morodan_BioSil

 

Lăsând la o parte acest accident nefast de casnică neinițiată, ce vă mai pot spune despre BioSil e că am constat la mine si alte schimbari. Părul îmi e clar mai sănătos, mai ușor de aranjat, mai predispus să mă bage în psihoza că sunt Marilyn Monroe. Aș putea să îmi schimb numele în Monroedan… Deci despre păr numai de bine. Iar pielea, parcă îmi vine încontinuu să mă mângâi singură pe față, ceea ce cu virusul ăsta nu e chiar recomandat. Dar îmi vine! Pielea e elastică, e fermă, e sănătoasă. Și de asta sunt eu fermecătoare în plină pandemie!

 

Cam asta ar fi despre BioSil, poate singurul detaliu pe care nu vi l-am reamintit a o mia oară este ca aceste produse sunt vegane si nu au efecte secundare. Gata, vă las, mă duc să fiu fermecătoare prin casă, acum cât sunt izolată și nu mă vede nimeni.

 

Click, Click, Click for More Adventures

glo_menthol_ban_advertorial_1
(P) Contesele antreprenoare se răcoresc cu Mentol
21 May 2020
Ce faci cu bagajele atunci cand nu ai chef sa le cari tu
4 December 2019
[P] BLACK FRIDAY Incredibil la Vodafone
13 November 2019

20 Comments

  1. Julia G says:

    Ana esti superba si te asteptam din nou la televizor. :*

  2. Diana CM says:

    L-am descoperit la tine si il consum si eu. E chiar un produs foarte bun. Multumim pentru recomandari

  3. Laura Lala says:

    Te ador Ana.. esti cea mai frumoasa si mai nebunatica de pe internet. <3
    superbe poze faci!!!

  4. Ramona Romascan says:

    Am descoperit produsul asta la tine si pot sa spun ca face minuni. Eu iau picaturi deja de vreo 2 luni si vad diferente reale la unghii si la par.

  5. Petra Ciobanas says:

    Oare poate fi luat in combinatie cu alte suplimente? Merci.

  6. Bia_biank says:

    Ce frumoasaaa esti!! de unde e gulerasul? Pupiiix

  7. Miruna says:

    <3 <3 <3 iubire infinita <3 <3 <3

  8. Ioana Pacu says:

    Ana e vreo diferenta intre picaturi si capsule? Oare astea sunt mai concentrate?

  9. Lavinia LUV says:

    esti talentata si frumoasa si ai mult umor. imi place sa te urmaresc si ma binedispui mereu. mult succes in continuare!! xoxo

  10. Timeea Tibor says:

    Draga mea, sper ca te-ai refacut dupa accidentul cu degetul. Multa sanatate si sa ai grija de tine!

    • Ana Morodan says:

      Se reface foarte bine, viata merge inainte . :)) Multumesc pt gandurile bune!

  11. George Cip says:

    Ai un stil foarte amuzant de a spune povesti. Te admir mult si te urmaresc cu drag.

  12. Oana Piscu says:

    Iti multumim pentru recomandari. Multa sanatate!!!

  13. Delia Toma says:

    Biosil e cel mai bun supliment pe care l-am descoperit la tine. L-am cumparat de cand l-am vazut si efectele sunt vizibile: ungiile mult mai tari si parul stralucitor si nu-mi mai cade.
    Multumim ca ai grija de noi! :*

    • Ana Morodan says:

      ma bucur sa aud asta 🙂 BioSil chiar e un produs de top.

  14. Rodi Diosan says:

    Om frumos, ai grija de tine! Sanatate multa!!!

Leave a Reply to Timeea Tibor / Cancel Reply

let`s party on social media
download the Morodan App